Dictionar

 

blam

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. blâme)

1. dezaprobare, condamnare publică; oprobriu; sancțiune; avertisment.
 

cominație

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. commination, lat. comminatio, ameninţare)

1. figură retorică prin care oratorul sau un autor enunță, sub formă de avertisment la adresa auditoriului ori a unui personaj, o nenorocire inevitabilă.
 

exemplar 2, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. exemplaire, lat. exemplaris)

1. care poate servi ca exemplu.
2. cu caracter drastic, servind ca avertisment.
 

monițiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. monition, it. monizione, lat. monitio)

1. avertisment dat cuiva de un reprezentant al bisericii catolice pentru o greșeală pe cale de a fi înfăptuită.
2. dojană, observație făcută cuiva.