Dictionar

budism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bouddhisme)

1. religie asiatică, care, considerând viața un izvor de iluzii și suferințe, propovăduiește renunțarea la orice plăceri și atingerea repaosului absolut (nirvana) prin contemplare și asceză.
 

bodhisattva

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bodhisattva)

1. inv. ființă care, potrivit budismului, atingând starea de perfecțiune, este scutită de a se reîncarna.
2. statuie, reprezentând o astfel de ființă.
 

budic, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bouddhique)

1. referitor la budism; budist.
 

budist, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. bouddhiste)

1. I. care aparține budismului sau budiștilor, privitor la budism sau la budiști; budic.
2. II. adept al budismului.
 

hinayana

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (sancr. hinayana, calea îngustă a mântuirii)

1. denumire a budismului timpuriu și a orientării rămase fidelă acestuia; theravada.
 

indian, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. indien)

1. adj., s. m. f. (locuitor) din India.
2. amerindian.
3. adj. care aparține Indiei; indic; hindus.
4. arta ~ă = artă care s-a dezvoltat de la sfârșitul mileniului IV a. Chr., în cadrul culturilor din valea Indului, legate de dezvoltarea budismului și a brahmanismului.
 

lamaism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. lamaïsme)

1. formă particulară a budismului din Tibet și Mongolia.