Dictionar

Rezultate principale (Careu):

Careu

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. carré)

1. aşezare în formă de pătrat.

2. fiecare dintre pătratele care alcătuiesc un caroiaj.

3. încăpere pe o navă pentru adunări, studii şi servitul mesei.

4. suprafaţa marcată a terenului de fotbal, de tenis etc.; (p. ext.) teren de sport.

5. pătrat de cuvinte încrucişate.

6. formaţie de patru cărţi de aceeaşi valoare (la unele jocuri).

7. parte a unei biserici unde nava se intersectează cu transeptul.


Rezultate secundare (Careu):

Centra

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. centrer)

1. tr. a aşeza, a fixa în/pe centru sau într-o poziţie corectă (o piesă).

2. (fig.) a îndrepta către un anumit scop, a grupa.

3. a regla două sau mai multe maşini care funcţionează cuplate.

4. intr., tr. (sport) a trimite mingea de la marginea terenului spre mijlocul lui, (la fotbal) în careul de la poartă.


Cvincuncial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (lat. quincuncialis, fr. quinconcial)

1. (despre obiecte) dispuse câte cinci (patru în careu şi una la mijloc); (despre elemente florale) cu cinci straturi suprapuse.


Eşichier

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. échiquier)

1. dispunere a unor obiecte pe mai multe rânduri, cu intervale uniforme între ele.

2. dispozitiv în care trupele unei unităţi, aşezate masat în careuri, sunt despărţite prin intervale egale.

3. (fig.) loc unde se opun partide, interese (politice).


Integramă

Parte de vorbire: s.
Origine: (inte/gra/ + -gramă)

1. joc de cuvinte încrucişate în care definiţiile, concise, se află cuprinse în pătrăţelele ce despart între ele cuvintele cu care se completează un careu.


Reconstituire

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (reconstitui)

1. acțiunea de a reconstitui; restabilire.

2. (lingv.) reconstrucție.

3. (biol.) reasamblare a celulelor diferențiate și izolate pentru a forma un nou individ.

4. problemă de perspicacitate constând în a reface un careu de cuvinte, un proverb, o figură geometrică prin alăturarea de diverse fragmente; puzzle.


Turn 1

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (germ. Turn)

1. construcție de zidărie, de beton etc., de înălțime relativ mare în raport cu dimensiunile bazei.

2. ~-lanternă = turn susținut de patru arce mari și străpuns de goluri prin care se asigură iluminatul unei biserici, care se înalță deasupra careului transeptului; (tehn.) ~ de extracție = construcție deasupra gurii unui puț de mină în care se află dispozitivele de ghidare a cablurilor cu care se realizează manevra de transport din puț; ~ de control = construcție foarte înaltă, din care se dirijează zborurile de pe un aerodrom; ~ de fildeș = expresie indicând izolarea unui scriitor, artist de realitățile înconjurătoare.

3. tură.