Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. admirer, lat. admirare)
1. a privi, a preţui cu sentimente de încântare, de mirare şi plăcere.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admirable, lat. admirabilis)
1. vrednic de admirat; încântător, minunat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. admiration, lat. admiratio)
1. sentiment de încântare, de apreciere deosebită (faţă de cineva sau de ceva).
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admiratif, lat. admirativus)
1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. admirateur, lat. admirator)
1. (persoană) care admiră ceva sau pe cineva.
2. ~ secret = cineva care admiră o altă persoană, dar își păstrează identitatea secretă față de acea persoană.
Parte de vorbire: vb. refl.
Origine: (auto- + admira)
1. a-şi admira propriile calităţi.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admirable, lat. admirabilis)
1. vrednic de admirat; încântător, minunat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. admiratif, lat. admirativus)
1. (adesea adverbial) care exprimă, care arată admirație.
Parte de vorbire: adj., s.m.f.
Origine: (fr. admirateur, lat. admirator)
1. (persoană) care admiră ceva sau pe cineva.
2. ~ secret = cineva care admiră o altă persoană, dar își păstrează identitatea secretă față de acea persoană.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adorable, lat. adorabilis)
1. vrednic de adorat; fermecător; admirabil.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. adoration, lat. adoratio)
1. iubire, admiraţie nemărginită.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. adulation, lat. adulatio)
1. faptul de a adula; admirație fără margini, flatare excesivă; adulare.
3. (antonime) detestare, disprețuire.