adresa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adresser)

1. tr. a trimite direct o scrisoare, o cerere.
2. a scrie adresa (pe o cerere, pe o scrisoare).
3. refl. a-și îndrepta cuvântul către cineva; a face apel la.

adresă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. adresse)

1. indicație pe scrisori, colete etc. care conține numele și domiciliul destinatarului.
2. la ~a cuiva = cu privire la cineva.
3. comunicare oficială făcută în scris de o instituție.
4. dexteritate, îndemânare.
5. (inform.) simbol, cuvânt, cod care indică locul din memoria unei mașini electronice unde se înregistrează o informație.

adresabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adressable)

1. (inform.; despre o memorie) care permite a se ajunge direct la singura informație căutată.

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.

adresant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (germ. Adressant)

1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.

adresare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. adresa)

1. acțiunea de a adresa.
2. trimitere a unei scrisori, pachet etc.
3. scriere a adresei pe o scrisoare, pachet etc.
4. îndreptare către cineva pentru a spune ceva.
5. îndreptare către o persoană, instituție cu o invitație, cerere etc.
6. (inform.) acțiunea de identificare a locațiilor de memorie printr-o adresă care permite accesul direct la informațiile procesate sau care urmează să fie procesate.

acosta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accoster)

1. intr. a manevra o navă, cu bordul la chei sau la o altă navă; a aborda.
2. tr. (fig.) a opri pe cineva și a i se adresa.

adresabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (adresabil + -itate)

1. grad de solicitare.
2. calitatea de a se adresa unei mase largi.
3. caracterul a ceea ce poate fi adresat.
4. (marketing) capacitatea de a ajunge la un individ sau grup specific în timpul unei campanii.
5. (informatică) capacitatea de adresare a unui banc de memorie.

adresant, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (germ. Adressant)

1. persoană căreia îi este adresată o scrisoare sau un colet și al cărei nume se află indicat pe adresă; destinatar.

antet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. en-tête)

1. indicație (tipărită) în partea de sus a unei hârtii, a unui plic, conținând numele, adresa etc. ale unei instituții, întreprinderi sau persoane; header.

apel

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. appel)

1. strigare a numelui cuiva.
2. chemare scrisă sau orală adresată unei colectivități.
3. îndemn, cerere, rugăminte.
4. semnal sonor sau luminos produs într-un post de telefon, de telegraf etc.
5. (jur.) acțiune făcută de o instanță judecătorească imediat superioară pentru a schimba sau a infirma o hotărâre dată de o instanță inferioară.

apela

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. appeler, lat. appellare)

1. intr. a se adresa cuiva cu o rugăminte, a cere ajutorul cuiva, a face apel, a recurge la cineva; a se adresa cuiva cu voce tare (sau într-un mod care atrage atenția); a chema.
2. (înv.) a se adresa unei instanțe judecătorești superioare spre a anula sentința dată de o instanță inferioară; a face apel.
3. tr. (inform.) a rula (un program).
4. a contacta pe cineva prin telefon.