Dictionar

ciudat

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (bg. чудaт /čudat/)

1. (despre lucruri sau despre noțiuni abstracte) care iese din comun, neobișnuit, curios, straniu, bizar.
2. (despre oameni) care are ciudățenii, căruia cu greu îi poate intra cineva în voie, cu care greu se poate înțelege și împăca cineva; curios, sucit, supărăcios; capricios, mofturos.
3. plin de curiozitate, curios.
 

abracadabrant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. abracadabrant)

1. cu totul neobișnuit; surprinzător, uluitor, extraordinar; ciudat, bizar.
 

bizar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. bizarre)

1. (şi adv.) ciudat, straniu, extravagant; supărător.
 

bizarerie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. bizarrerie)

1. ciudăţenie, extravaganţă; fantezie.
 

capricios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. capricieux, it. capriccioso)

1. cu capricii; inconsecvent, schimbător; răsfăţat.
2. neobişnuit, ciudat.
 

capriciu

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. caprice, it. capriccio)

1. dorinţă trecătoare, extravagantă; gust neobişnuit, ciudat; toană.
2. (muz.) piesă cu caracter capricios, de virtuozitate, de construcţie liberă.
 

curios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. curieux, lat. curiosus, it. curioso)

1. care manifestă curiozitate; indiscret.
2. care stârneşte curiozitate; ciudat, neobişnuit.