Dictionar

prietenă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (cf. bulg. приятел)

1. femeie de care cineva este legat printr-o relație de prietenie, cu care are afinități; amică.
2. femeie care face obiectul unui atașament privilegiat din partea altcuiva; cea pe care o iubim; iubită.
 

prietenește

Parte de vorbire:  adv.  
Etimologie: (prieten + -ește)

1. în felul prietenilor, ca un prieten, cu prietenie; cu bunăvoință; amical, amicalmente.
2. (var.) (reg.) pretenește, prietinește.
3. (antonime) dușmănește, neprietenește.
 

prietenos, -oasă

Parte de vorbire:  adj. (adesea adverbial)  
Etimologie: (prieten + -os)

1. care prezintă caracterul prieteniei; care mărturisește sau manifestă prietenie; amical, prietenesc.
2. (antonime) dușmănos, neamical, neprietenos, ostil.
 

afabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affable, lat. affabilis)

1. care demonstrează gentilețe și cordialitate față de ceilalți; binevoitor, cordial, prietenos.
2. (antonime) acrimonios, neprietenos.
 

afectuos, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affectueux, lat. affectuosus)

1. care manifestă simpatie, prietenie pentru cei din jurul lui; prietenos, afabil.
2. cu afecțiune pentru cei din jur; tandru, drăgăstos.
3. (antonime) rezervat, sever.
 

alter ego

Parte de vorbire:  s. m.  
Etimologie: (lat. alter ego, al doilea eu)

1. persoană care se aseamănă întru totul cu alta, încât i se poate substitui.
2. prieten nedespărțit.
 

amabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aimable, lat. amabilis)

1. care este vrednic de a fi iubit.
2. care se comportă socialmente corect cu ceilalți, care dă dovadă de politețe și bunătate; prietenos, binevoitor; politicos, sociabil.
3. (antonime) neamabil, dezagreabil.
 

amiabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. amiable)

1. care se comportă ca un prieten, care arată prietenie; înțelegător, prietenos.
2. care acționează sau care se face prin blândețe și conciliere; binevoitor, conciliator.
3. (despre litigii, conflicte etc.) care se reglează în general printr-o tranzacție, în afara oricăror proceduri judiciare.
4. (științe juridice) care este rezolvat prin negociere, pe cale diplomatică.
 

amic, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (lat. amicus)

1. persoană de care cineva este legat printr-o relație de amiciție; prieten.
2. (antonime) inamic, (înv.) neprieten.