Dictionar

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.
 

carambolaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. carambolage)

1. efectuare a unui carambol; atingere, cu o bilă lovită cu tacul, a celorlalte două bile, la biliard.
2. (var.) carambolaș, (învechit) carambolagiu.
 

criminalist, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. criminaliste)

1. jurist specialist în criminalistică.
2. specialist în criminologie; criminolog.
3. (învechit) cel care a săvârșit o crimă; criminal.
 

didascalie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. didascalie; grec. διδασκαλία, didaskalía „educaţie; înștiințare; instrucțiune (de joc)”)

1. indicație de joc, într-o piesă de teatru, un scenariu.
2. instrucțiune dată actorilor de autorul unei opere dramatice antice grecești.
3. notă, indicație care se punea înaintea unei piese de teatru la latini.
4. (învechit) știință.
 

eter 1

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. éther, lat. aether, gr. aither, cer)

1. (chim.) combinație organică, obținută din alcooli sau fenoli, cu mare întrebuințare în industrie.
2. eter sulfuric (sau etilic) (adesea fără determinare) = lichid incolor, foarte volatil, inflamabil, cu miros puternic, obținut din alcool etilic și acid sulfuric și întrebuințat în medicină ca narcotic și dezinfectant, precum și în unele ramuri ale industriei.
3. substanță ipotetică (a cărei existență nu este admisă de fizica modernă), care ar umple întregul spațiu și ale cărei oscilații ar constitui undele electromagnetice.
4. fig. (învechit) aer, atmosferă, cer, văzduh.
5. (în concepția unor filozofi greci antici) al cincilea element al universului (alături de foc, apă, pământ și aer).
 

explozibil, -ă

Parte de vorbire:  adj., s.n.  
Etimologie: (fr. explosible)

1. (substanță) care poate exploda; exploziv.
2. (învechit) esplosibil, (învechit) esplozibil.
3. (anton.) inexplozibil, neexplozibil.