abiogeneză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abiogenèse)

1. (biologie) teorie care admite generația spontanee, adică apariția vieții din materie anorganică neînsuflețită; arhebioză.
2. (antonim) biogeneză.

abioseston

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abioseston)

1. (biologie) mulțimea particulelor detritice suspendate în apă (sărată sau dulce); totalitatea componentelor moarte dintr-un seston; seston abiotic; tripton.

acomodație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accommodation)

1. acțiunea sau rezultatul acțiunii de a (se) acomoda; acomodare.
2. schimbarea prezentată de o ființă vie pentru a se adapta în afara mediului său natural.
3. (biologie) adaptarea unui organism la schimbările din mediul său de viață.
4. (psihologie) modelarea psihică inconștientă care permite unui individ adaptarea la mediul său.
5. (oftalmologie) modificarea curburii cristalinului, care permite ochiului să vadă clar obiectele aflate la diferite distanțe de el; modificări oculare adaptative care asigură claritatea imaginilor pentru diferite distanțe de vizualizare.
6. (învechit) acțiunea de instalare convenabilă a unei persoane.
7. (var.) acomodațiune.
8. (antonime) inadaptare, neadaptare.

anovulator, -ie

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. anovulatoire)

1. care nu comportă ovulație.
2. (biologie) descrie un ciclu în care nu există ovulație.

anoxibioză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. anoxybiose)

1. (biologie) ansamblul condițiilor de viață ale organismelor care trăiesc într-un mediu fără oxigen; anaerobioză.
2. (antonim) aerobioză.

bacil

Parte de vorbire:  s.m.  
Etimologie: (fr. bacille, lat. bacillum)

1. (biologie) gen de bacterii de forma unui bastonaș mai mult sau mai puțin alungit, unele specii fiind patogene.
2. purtător de ~i = persoană care poartă germenii de contagiune a unei boli, dar fără a prezenta simptomele aparente ale acestei boli.