Dictionar

agnațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. agnation, lat. agnatio)

1. legătură de rudenie civilă în opoziție cu înrudirea naturală (cognațiune); rudenie prin alianță.
2. (dreptul roman) legătură de rudenie existentă între agnați.
 

atenuant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. atténuant, lat. attenuans)

1. care atenuează, care face mai puțin grav.
2. (dreptul penal) care atenuează, care diminuează gravitatea unei infracțiuni sau delict.
3. circumstanțe ~e = împrejurări care ușurează răspunderea penală a unui inculpat (antonim: circumstanță agravantă).
 

cognațiune

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (lat. cognatio)

1. (dreptul roman) înrudire naturală, legătură de rudenie după mamă și tată între toți descendenții direcți; legătură de rudenie prin consangvinitate.
2. (lingv.) înrudire a cuvintelor.
 

digeste

Parte de vorbire:  s.n. pl.  
Etimologie: (lat. digesta, fr. digestes)

1. (dreptul roman) culegere de hotărâri ale celor mai renumiți jurisconsulți romani, alcătuită la porunca împăratului Iustinian; pandecte.
 

abalienațiune

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (lat. abalienatio)

1. (dreptul roman) faptul de a abaliena, de a transfera bunuri materiale, animale și sclavi unei alte persoane; este echivalent cu termenul de înstrăinare din dreptul modern.
 

abaliena

Parte de vorbire:  vb. tr. (învechit)  
Etimologie: (lat. abalienare)

1. (dreptul roman) a înstrăina, a transfera bunuri materiale, animale și sclavi unei alte persoane.