Dictionar

Rezultate secundare ((figurat;):

Abandona

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.

2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.

3. a părăsi, a renunţa definitiv la ceva.

4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.

5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.

6. a neglija, a lăsa în voia...

7. a înceta de a utiliza.

8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.

9. a se încrede, a se preda.

10. a se neglija.

11. a-și pierde curajul.

12. (intr.) a se retrage dintr-o competiţie.


Arhitect, -ă

Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. architecte, lat. architectus, gr. arkhitekton)

1. specialist în arhitectură; specialist în proiectarea și construirea clădirilor.

2. persoană a cărei sarcină este proiecteze planul unei clădiri (sau ansamblu urban) și dirijeze construcția acesteia.

3. (figurat) creator al unei concepţii privind relaţiile politice interstatale.

4. (figurat) persoană sau entitate care dezvoltă ceva; creator.

5. (prin ext.) constructor.

6. (var. înv.) arhitecton, arhitector.


Decapitaţie

Parte de vorbire: s.f. (înv.)
Origine: (fr. décapitation)

1. acțiunea de a decapita și rezultatul ei; decapitare.

2. faptul de a tăia capul unei persoane sau unui animal.

3. (figurat) faptul de a îndepărta, de a distruge ceea ce constituie partea esențială, importantă a unui lucru.

4. (figurat) faptul de a elimina oamenii care conduc o organizație, mișcare inamică etc.

5. (var.) (înv.) decapitațiune.


Dematerializa

Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (fr. dématérialiser)

1. a pierde, a face să-şi piardă caracterele specifice materiei.

2. (fizică nucleară) a se dezintegra, a transforma particulele materiale (ale unui corp) în energie.

3. (figurat) a elimina orice referire la lucruri materiale, concrete.

4. (anton.) a (se) rematerializa.


Demenţial, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démentiel)

1. care ține de demență; referitor la demență sau la demenți; dement.

2. (figurat) care este excesiv, foarte derezonabil; caracterizat prin nebunie, ridiculitate, impracticabilitate.

3. (argotic) extrem de bun.


Demontabil, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. démontable)

1. care se poate demonta, dezasambla.

2. (figurat) (despre noțiuni abstracte) care este susceptibil la o descompunere analitică; (înv.) descomponibil.

3. (antonime) montabil (care poate fi montat); indemontabil (care nu poate fi demontat).