Dictionar

adverbial, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adverbial, lat. adverbialis)

1. (despre cuvinte, construcții gramaticale) cu valoare de adverb.
2. (gramatică) locuțiune ~ă = grup de cuvinte, fixat prin utilizare, care poate fi înlocuit cu un adverb într-o propoziție pentru a forma o nouă propoziție (corectă din punct de vedere gramatical); (abreviere) loc. adv.
 

apozițional, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. appositionnel)

1. (gramatică) care se referă la apoziție (construcție gramaticală în care două elemente, de obicei propoziții nominale, sunt așezate unul lângă celălalt, astfel încât un element să-l identifice pe celălalt într-un mod explicativ diferit); apozitiv.
 

cauzativ, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. causatif, lat. causativus)

1. care constituie, care este cauza; cauzal.
2. (gramatică) verb ~ = formă verbală care indică faptul că subiectul face ca acțiunea să fie efectuată (sau uneori lăsată să fie efectuată) de un alt agent decât el însuși; verb factitiv.
 

conjugabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. conjugable)

1. (gramatică) care poate fi conjugat; care se poate conjuga.
2. (antonim) neconjugabil.
 

declinabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. déclinabilité)

1. (gramatică) calitatea unui cuvânt declinabil; caracterul cuvintelor declinabile.
2. (antonim) indeclinabilitate.
 

defectivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. défectivité)

1. însușirea de a fi defectiv, de a prezenta imperfecțiuni sau lipsuri.
2. (gramatică) caracterul substantivelor sau verbelor defective, care au flexiunea incompletă sau care nu se întrebuințează la anumite forme gramaticale.
3. (electronică) prezența defectelor în cristalul unui semiconductor.
4. (muzică) însușire a unor game de a nu cuprinde toate treptele octavei.