aberant, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aberrant, lat. aberrans)

1. care constituie o aberație; care se abate de la normă, de la tiparul normal; care diferă de normal.
2. (bot.) care diferă sau se abate de la tip.
3. care contravine logicii sau adevărului; (prin ext.) absurd.

aberație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: ( fr. aberration, lat. aberratio)

1. abatere de la normal sau corect; (prin ext.) idee, noțiune, comportament; aberanță; absurditate.
2. (biol.) abatere de la tipul normal al speciei.
3. (bot.) abatere importantă față de tip; formă rezultată pe cale de mutație.
4. (fiz.) formare a unei imagini produse într-un sistem optic.
5. ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.
6. ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de irizații pe marginea imaginilor.
7. unghi format de direcția adevărată și de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.
8. (var.) (înv.) aberațiune.
9. (antonim) normalitate.

abraxas

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abraxas)

1. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete; (prin ext.) amuletă, talisman.
2. var. abrasax.

acalmie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. accalmie)

1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) liniște după o perioadă de frământări.

adept, -ă

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (fr. adepte, lat. adeptus)

1. persoană care aderă la o teorie, la o doctrină etc.
2. (prin ext.) persoană care împărtășește convingerile cuiva.
3. inițiat în misterele unei secte, în secretele unei științe, ale unei arte etc.

adopta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. adopter, lat. adoptare)

1. a înfia un copil.
2. a-și însuși felul de a fi al cuiva.
3. a alege cu predilecție.
4. a accepta (prin vot).