Dictionar

îmbumba

Parte de vorbire:  vb. tr. (reg.)  
Etimologie: (în- + bumb)

1. a coase nasturi; a încheia în nasturi un obiect de îmbrăcăminte.
2. (fig.) a închide ochii, a muri.
3. (var.) (reg.) a îmbumbia.
4. (anton.) a dezbumba.
 

îmbumbare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (v. îmbumba)

1. coasere a nasturilor; încheiere a unei haine cu nasturi; îmbumbat, îmbumbătură.
2. (anton.) dezbumbare.
 

dezbumba

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (reg.)  
Etimologie: (dez- + [îm]bumba)

1. a(-și) descheia o haină încheiată cu nasturi; a(-și) descheia nasturii de la o haină; (reg.) a (se) desbumba.
2. (anton.) a (se) îmbumba.
 

dezbumbare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (v. dezbumba)

1. descheiere a nasturilor de la o haină.
2. (var.) (înv., reg.) dezbumbire, (înv., reg.) dezbunghire.
3. (anton.) îmbumbare.
 

îmbumbare

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (v. îmbumba)

1. coasere a nasturilor; încheiere a unei haine cu nasturi; îmbumbat, îmbumbătură.
2. (anton.) dezbumbare.
 

bumbi

Parte de vorbire:  vb. tr., refl. (reg.)  
Etimologie: (bumb + -i)

1. a coase nasturi; a (se) încheia cu nasturi; (reg.) a îmbumba.
2. a se holba.