Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. concilier, lat. conciliare)
1. a soluţiona un diferend pe cale amicală; a pune de acord.
2. (jur.) a încerca aplanarea sau evitarea unui litigiu prin împăcarea părţilor.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conciliatoire, /II/ conciliateur, lat. conciliator)
1. adj. care tinde spre un acord, spre împăcare; împăciuitor.
2. s. m. f. împăciuitorist.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. irréconciliable, lat. irreconciliabilis)
1. care nu vrea să accepte reconcilierea; care refuză orice împăcare (cu cineva sau ceva); de neîmpăcat, nereconciliabil.
2. (antonime) reconciliabil, conciliabil.
Parte de vorbire: s.n. inv.
Origine: (lat. modus vivendi, mod de existenţă)
1. mod de existenţă.
2. posibilitatea de împăcare a două părţi aflate în litigiu.