Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. împlini)
1. acțiunea de a (se) împlini și rezultatul ei.
2. umplere, completare (a unui gol, a unei lipse).
3. expirare a unui anumit termen.
4. îndeplinire, realizare, executare.
5. (învechit) încasare (cu forța) a unei datorii.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (aniversar)
1. a sărbători împlinirea unui număr de ani de la data când s-a petrecut un eveniment.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. centenarius, fr. centenaire)
1. s. n. împlinirea a o sută de ani de la un eveniment însemnat; aniversare a acestui eveniment.
2. adj., s. m. f. (om) de o sută de ani.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confirmation, lat. confirmatio)
1. ritual catolic oficiat (de un episcop), în vederea întăririi botezului pentru copiii care au împlinit şapte ani.
2. act prin care, în confesiunea protestantă, se confirmă jurământul botezului înainte de împărtăşanie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. estroso)
1. înzestrat cu o creativitate fertilă; original; împlinit.
2. caracterizat printr-un comportament ciudat și neobișnuit; bizar, capricios.
Parte de vorbire: s.n. invar.
Origine: (lat. ex voto „după legământ”)
1. placă, pictură sau orice alt obiect purtând o formulă de recunoștință, care se pune într-un loc venerat (biserică sau capelă), în semn de mulțumire pentru obținerea unui har sau împlinirea unei dorințe.
2. (prin ext.) semn de recunoștință, de gratitudine.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. fétial, lat. fetialis)
1. (la romani) preot şi magistrat dintr-un colegiu de 20 de membri, având funcţia de a împlini formalităţile juridice şi religioase referitoare la război.