Rezultate secundare (împuternicit,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (acredita)
1. (şi s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. administrateur, lat. administrator)
1. conducător al unui serviciu de administraţie; intendent.
2. ~ delegat = persoană împuternicită de consiliul de administraţie al unei societăţi să conducă societatea.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. endosser)
1. a indica în scris pe dosul unui cec, al unei poliţe etc. numele împuternicitului care poate încasa contravaloarea.
Parte de vorbire: s.m.
Origine: (fr. commissaire, rus. komissar)
1. persoană însărcinată cu funcții speciale și temporare.
2. persoană care verifică dacă un eveniment sportiv se desfăsoară conform regulamentului.
3. ofiţer de poliţie, şef al unui comisariat sau al unui birou de poliţie.
4. delegat, împuternicit (într-o funcţie, într-un rang).
5. reprezentant diplomatic cu rang de ambasator.
6. membru al unei comisii internaţionale cu caracter tehnic.
7. (în fosta U.R.S.S., până în 1946) persoană împuternicită de guvern cu îndeplinirea unei munci politice; membru al guvernului.
8. comandant al unui comisariat militar.
9. ~ de bord = responsabil, la bordul unui pachebot, de servicii pentru pasageri, de realimentare etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., lat. quorum)
1. număr minim de participanţi pentru ca o adunare să se poată considera împuternicită a adopta o hotărâre.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. délégué, lat. delegatus)
1. cel împuternicit cu o delegaţie.
2. reprezentant al unei organizaţii politice sau obşteşti, al unui stat la o conferinţă, la un congres etc.