agradare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (după engl. aggradation)

1. înălțare a albiei unui râu prin aluviuni; ridicare a suprafeței reliefului prin depuneri de materiale.

ascendent, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. ascendant, lat. ascendens)

1. adj. urcător, suitor; ascensiv.
2. (despre un astru) care se înalță deasupra liniei orizontului.
3. (fig.) în dezvoltare progresivă.
4. s. m. f. rudă în linie directă care face parte dintr-o generație anterioară.
5. s. n. înălțare a unui astru deasupra orizontului.
6. (astrol.) parte a cerului deasupra orizontului în momentul nașterii cuiva; semn zodiacal ridicat deasupra orizontului estic, la naștere.
7. autoritate morală, influență (asupra cuiva).

ascensiune

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ascension, lat. ascensio)

1. mișcare de jos în sus a unui mobil.
2. urcare, suire (pe un munte); înălțare (cu balonul).
3. (fig.) creștere, dezvoltare.
4. promovare pe treptele ierarhiei profesionale sau sociale.
5. proces de cucerire a puterii de către o organizație politică.

contraplonjeu

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. contre-plongée)

1. (cinema) filmare dirijată de jos în sus, care creează un sentiment de forță, de înălțare.
2. (fotografie) vedere de jos în sus.

izoanabază

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. isoanabase)

1. linie care unește punctele în care scoarța terestră are aceeași viteză de înălțare.

levitație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. lévitation)

1. faptul de a levita; ridicare deasupra solului, fără nici un ajutor.
2. capacitate atribuită ocultiștilor, fachirilor etc. de a ridica diverse corpuri sau a se ridica ei înșiși de la pământ prin puterea voinței.
3. ~ magnetică = anulare a gravitației prin acțiunea unui câmp magnetic asupra unui corp străbătut de un curent electric.
4. (psihol.) senzație subiectivă de ridicare și plutire în spațiu, trăită mai ales în vise.
5. (fig.) înălțare spirituală; elevație.
6. (var.) levitațiune.