Dictionar

bricola

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. bricoler)

1. a practica tot felul de meserii.
2. a face treburi mărunte cu caracter meșteșugăresc (în gospodărie).
3. (fig.) a pune cap la cap.
4. a aranja, a modela în scop de înșelăciune.
 

confiență

Parte de vorbire:  s.f. (franțuzism învechit)  
Etimologie: (fr. confiance)

1. credință spontană sau dobândită în valoarea morală, emoțională, profesională a altei persoane, pe care o credem incapabilă de înșelăciune, trădare sau incompetență; sentiment de siguranță vizavi de cineva sau de ceva; încredere în cineva.
2. (var.) confianță, conființă.
3. (antonim) mefiență.
 

dolosiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. dolosif)

1. (despre contracte) cu caracter de dol1, de înșelăciune.
 

escrocherie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. escroquerie)

1. înșelătorie, pungășie, șarlatanie.
2. înșelăciune, fraudă.
 

spoliație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. spoliation)

1. acțiunea de a spolia și rezultatul ei; acțiunea de deposedare prin violență sau înșelăciune; spoliere.
2. (var.) (înv.) spoliațiune.
 

amăgitură

Parte de vorbire:  s.f. (învechit)  
Etimologie: (amăgi + -tură)

1. faptul de a (se) amăgi; amăgire, înșelăciune.