Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (înțelept + -ie)
1. capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor; înțelepciune.
2. cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; înțelepciune.
3. (concret.) spirit de prevedere; înțelepciune.
4. (antonime) (înv.) neînțelepciune, (înv.) neînțelepție.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (engl. heptad)
2. (antichitate) întâlnirea celor șapte înțelepți ai Greciei.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (ne- + înțelepciune)
1. lipsă de înțelepciune; prostie, nepricepere; (înv.) neînțelepție.
2. (antonime) înțelepciune, (înv.) înțelepție.
Parte de vorbire: s.f. (învechit)
Origine: (înțelept + -ie)
1. capacitate superioară de înțelegere și de judecare a lucrurilor; înțelepciune.
2. cumpătare, prudență, moderație determinată de experiență; înțelepciune.
3. (concret.) spirit de prevedere; înțelepciune.
4. (antonime) (înv.) neînțelepciune, (înv.) neînțelepție.