Parte de vorbire: s.
Origine: (subînţelege)
1. ceea ce reiese sau se înţelege de la sine.
2. a vorbi cu ~ = a face anumite aluzii.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abscons, lat. absconsus)
1. care este greu de înțeles; obscur; abstrus.
2. (antonime) clar, comprehensibil.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (abscons + -itate)
1. caracterul a ceea ce este abscons, greu de înțeles.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (germ. abstrakt, lat. abstractus)
1. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real.
2. în ~ = pe bază de deducţii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de înţeles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reducţia abstractă şi încifrarea imaginii; abstracţionism.
3. s. n. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract.
4. ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind acţiunea acestuia.
5. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietăţilor esenţiale şi generale.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. abstrus, lat. abstrusus „disimulat, ascuns”)
1. care este greu de înțeles, de pătruns; abscons.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acataleptique)
2. incapabil de a fi înțeles; de neînţeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acception, lat. acceptio)
1. sens, înţeles al unui cuvânt; semnificaţie.