încadra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. /s’/encadrer)

1. tr. a pune, a așeza într-un cadru, într-o ramă.
2. a înconjura; a împresura.
3. a regla tirul de artilerie aducând loviturile din ce în ce mai aproape de obiectiv.
4. (fig.) a cuprinde într-un text de lege o infracțiune etc.; a insera.
5. a numi, a primi pe cineva într-o funcție, într-o asociație etc. cu toate drepturile și obligațiile care îi revin; a integra; (spec.) a prevedea o unitate militară cu cadrele de ofițeri și subofițeri necesare; a înrola.
6. refl. a se integra, a urma linia unei mișcări, a unui ritm de muncă etc.

încadrabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (încadra + -bil)

1. care poate fi încadrat (2).

încadrare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (încadra)

1. acțiunea de a (se) încadra.
2. (telec.) precizare a unor momente determinate în evoluția unui fenomen periodic.
3. așezarea și potrivirea pe un material textil, pe o hârtie etc. a unor tipare, în scopul decupării.

încadratură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (it. inquadratura)

1. (rar) ramă, cadră.
2. (cinem.) operație în selectarea și delimitarea în spațiu a zonei corespunzătoare unei imagini dintr-un film.

reîncadra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (re1- + încadra)

1. a încadra (pe cineva) din nou într-un post (pe care l-a ocupat anterior).

amfibrah

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphibraque, lat. amphibrachus)

1. picior de vers format dintr-o silabă lungă (accentuată) încadrată de două scurte (neaccentuate).

amfimacru

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. amphimacre)

1. picior de vers dintr-o silabă scurtă încadrată de două lungi (neaccentuate).

angaja

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. engager)

1. tr., refl. a (se) încadra într-un loc de muncă.
2. tr. a contracta un angajament.
3. a închiria ceva.
4. a atrage după sine o obligație, o răspundere.
5. a antrena într-o acțiune, într-o discuție.
6. refl. a se obliga la ceva, a-și lua un angajament.
7. a apuca un anumit drum.
8. a începe o manevră (de depășire a unui autovehicul, a unei nave).
9. (despre avioane) a intra (fără voia pilotului) într-o poziție nedorită.
10. (despre o ancoră) a se prinde de un obiect pe fundul apei.
11. a pune pucul sau mingea în joc (la hochei, la baschet).

angajat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (după fr. engagé)

1. adj. (arhit.; despre o coloană) zidită cel puțin cu jumătate din diametrul ei în zidul (stâlpul) cu care face corp comun.
2. (despre oameni) încadrat într-un curent politic, social; (despre literatură) care servește conștient o cauză.
3. adj., s. m. f. (cel) care lucrează într-un anumit loc de muncă.
4. (militar) care servește pe baza unui angajament voluntar.

arab, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. arabe, lat. arabus)

1. adj., s. m. f. (locuitor, popor) din Orientul Apropiat și din nordul Africii.
2. adj. care aparține arabilor; arabic (1).
3. arta ~ă = artă, o sinteză între elementele mesopotamiene, persane și bizantine, cu influențe ale tradiției locale, prezentând în construcții (moschei, palate, mausolee) curtea interioară încadrată de porticuri, iar în artele decorative ornamentul geometric și floral; cifră ~ă = simbol grafic, element al sistemului de numerație zecimal.
4. (despre cai) care aparține unei rase originare din Pen. Arabia.
5. (s. f.) limbă semitică ale cărei dialecte sunt vorbite de arabi.

asaltator, -oare

Parte de vorbire:  s.m.f.  
Etimologie: (it. assaltatore)

1. cel care asaltează; cineva care atacă sau asaltează pe altcineva în mod violent sau criminal; soldat încadrat într-un corp de trupe de asalt.