Dictionar

chinchină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinquina)

1. arbore tropical din a cărui scoarță se extrage chinina.
 

cochinchina

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. cochinchina)

1. rasă de găini originară din China, cu penaj bogat care îmbracă și picioarele.
 

închinăcios, -oasă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (închina + -ăcios)

1. (despre oameni) care se roagă mult; bigot, cucernic, cuvios.
 

închinătură

Parte de vorbire:  s.f. (înv.)  
Etimologie: (închina + -ătură)

1. acțiunea de a (se) închina și rezultatul ei; rugăciune, închinare.
 

astrolatrie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. astrolâtrie)

1. (în vechile religii) închinare la stele; adorația astrelor.
 

chinină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. quinine)

1. alcaloid alb, cristalizat, foarte amar la gust, extras din scoarța arborelui chinchina, febrifug.
 

cinconidină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cinchonidine)

1. alcaloid din scoarța arborelui de chinchina, folosit în tratarea paludismului.
 

cinconină

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cinchonine)

1. alcaloid din arborele de chinchina, sub formă de sulfat, mai toxic decât chinina.
 

cistă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. ciste, lat. cista, gr. kiste)

1. (ant.) coș de răchită în care se purtau la procesiunile închinate unor divinități diverse obiecte de cult.
2. casetă, lădiță.
3. vas cilindric de metal pentru prima epocă a fierului din Italia.
4. mormânt preistoric din piatră în care era așezat cadavrul.
5. celulă, spor de rezistență, la alge.
 

consacra

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. consacrer, lat. consecrare)

1. tr. a da în întregime, a închina, a destina.
2. a da un caracter sacru.
3. (despre preoți) a hirotonisi.
4. a stabili, a consfinți; a legitima.
5. tr., refl. a (se) dedica, a (se) devota.