Dictionar

Rezultate secundare (încredere,):

Abuz

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abus, lat. abusus)

1. întrebuinţare fără măsură a unui lucru; exces.

2. încălcare a legalităţii; faptă ilegală.

3. utilizare greșită a unui drept, a unei prerogative, a unui privilegiu.

4. nedreptate introdusă și fixată prin cutumă.

5. (rar) eroare care constă din exagerarea unui fapt, a unei păreri etc.

6. ~ de drept = delict care constă în exercitarea unui drept cu nesocotirea scopului său social-economic.

7. ~ de încredere = infracţiune constând din înşelarea încrederii cuiva.

8. ~ de putere = infracţiune manifestată prin depăşirea atribuţiilor.

9. ~ul de active corporative = utilizarea activelor unei societăți comerciale în scopuri personale.

10. (loc. adv.) prin ~ = abuziv, exagerat.


Abuza

Parte de vorbire: vb. intr.
Origine: (fr. abuser)

1. a uza de ceva în mod exagerat, a folosi (conștient) fără măsură; a face abuz.

2. a exagera în utilizarea unei posibilități, a unei libertăți.

3. a profita în chip nedemn de o situație, un avantaj, încredere.

4. a amăgi, a înșela.

5. a violenta, a viola.


Baza

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. baser)

1. refl., tr. a (se) întemeia, a (se) sprijini (pe ceva).

2. refl. a avea încredere (în).


Bonitate

Parte de vorbire: s.
Origine: (germ. Bonität)

1. încredere pe care o inspiră cineva atunci când solicită un credit; solvabilitate.

2. capacitate a unui teren, a unei ape etc. de a da o anumită producţie prin exploatare.


Capacita

Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. capacitate)

1. a-şi alătura pe cineva; a câştiga adeziunea, încrederea cuiva.

2. a pune pe cineva în situaţia de a putea îndeplini o acţiune.


Certitudine

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. certitude, lat. certitudo)

1. siguranţă, convingere, încredere deplină.