Rezultate secundare (încredința,):
Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. assurer)
1. tr. a da o garanţie pentru înfăptuirea unui lucru; a face ceva sigur; a garanta.
2. tr., refl. a(-şi) lua măsuri de siguranţă, a (se) încredinţa.
3. a încheia un contract pentru ocrotire materială în caz de boală, de calamităţi, accidente etc.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. confier)
1. tr. a încredinţa cuiva un secret, o taină.
2. refl. a se încrede în cineva; a se destăinui.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. confidence, lat. confidentia)
1. încredinţare a unei taine, a unui gând intim; destăinuire.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. convincere)
1. tr. a face pe cineva să recunoască un lucru, să adopte o părere.
2. refl. a se încredinţa de ceva.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (it. depositare)
1. tr. a pune (ceva) în depozit.
2. a depune, a încredinţa (un lucru) pentru a fi păstrat.
3. refl. a se sedimenta.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. deponere, după fr. déposer)
1. tr. a pune, a lăsa (un obiect) undeva (în păstrare).
2. a ~ bani = a încredinţa bani spre păstrare (unei instituţii); a ~ mandatul = a renunţa la o demnitate, la o însărcinare specială pe care cineva nu o poate îndeplini; a ~ jurământ = a) a spune tot adevărul într-un proces; b) (despre unii funcţionari, despre militari) a jura în mod solemn pentru respectarea anumitor angajamente.
3. a desfăşura, a executa, a presta (o muncă, un efort).
4. tr., refl. a cădea, a lăsa să cadă la fund (substanţe solide în stare de suspensie sau dizolvare într-un lichid care formează un sediment pe fundul vasului).
5. intr. (jur.) a face o depoziţie.