îndeplinitor, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.m.f. (înv.)  
Etimologie: (îndeplini + -[i]tor)

1. (persoană) care îndeplinește, realizează ceva.

achita

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. acquitter)

1. tr. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din culpă.
2. (fam.) a ucide.
3. tr., refl. a(-și) plăti o datorie.
4. a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).

activitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. activité, lat. activitas)

1. îndeplinire a unor acte fizice, intelectuale etc.; muncă, acțiune, ocupație.
2. situație a unui ofițer care face parte din cadrele active ale armatei.
3. mărime ce caracterizează intensitatea dezintegrării unei substanțe radioactive.
4. capacitate a unei particule materiale (atom, moleculă, radical) de a lua parte la o reacție.
5. ~ solară = totalitatea fenomenelor (pete, protuberanțe, erupții etc.) în păturile exterioare ale Soarelui.

apostolat

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostolat, lat. apostolatus)

1. propagare a unor idei, a unei învățături; îndeplinire cu abnegație a unei misiuni.

asinergie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. asynergie)

1. incapacitate patologică de a îndeplini simultan diferite mișcări elementare.

asuma

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. assumer, lat. assumere)

1. tr., refl. a(-și) lua asupra sa; a se angaja la îndeplinirea unei lucrări.
2. tr. a accepta ca ipoteză o propoziție (judecată) pentru a constata consecințele ce rezultă din ea.

autocomandă

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. autocommande)

1. comandă care se declanșează automat la apariția unui eveniment, când anumite condiții sunt îndeplinite et cetera; comandă automată.