Dictionar

înduioșare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (înduioșa)

1. faptul de a (se) înduioșa; provocare cuiva a unor sentimente de duioșie.

2. (var.) (înv.) înduioșire.


Patetism

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pathétisme)

1. calitatea, arta de a emoţiona, de a mişca sufletul, de a înduioşa; caracter patetic (I, 1).


Sensibile

Parte de vorbire: adv.
Origine: (it. sensibile)

1. (indică modul de executare a unei bucăți muzicale) cu simţire, cu înduioşare.


înduioșare

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (înduioșa)

1. faptul de a (se) înduioșa; provocare cuiva a unor sentimente de duioșie.

2. (var.) (înv.) înduioșire.