Parte de vorbire: adj. (învechit)
Origine: (îndupleca + -[ă]cios)
1. care se înduplecă, se moaie, se pleacă la rugăminți.
2. care acordă cu ușurință ceea ce i se cere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cerbère, lat. cerberus)
1. (mit.) câine cu trei capete care păzea intrarea în infern.
2. (fig.) paznic, gardian neînduplecat.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. conciliant)
1. care se lasă uşor înduplecat; împăciuitor.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. déprécation, lat. deprecatio)
1. figură retorică prin care este implorat cel pe care vrem să-l înduplecăm.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (lat. exoratio, fr. exoration)
1. rugă, implorare cu scopul de a îndupleca pe cineva.
2. cerere de iertare, de clemență, adresată lui Dumnezeu.
3. (var.) (înv.) essorațiune, (înv.) exorațiune.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. implacable, lat. implacabilis)
1. de neînduplecat, neîndurător.
2. care se produce în mod fatal; inexorabil.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. inexorable, lat. inexorabilis)
2. implacabil.