Parte de vorbire: vb. tr., refl.
Origine: (în- + frumusețe)
1. a (se) face mai frumos; a (se) împodobi, a (se) înfrumoșa.
2. a da unei persoane sau unui lucru un aspect frumos (prin adăugarea unor detalii); a împodobi, a orna, a decora.
3. a face (o situație etc.) să apară sub un aspect mai frumos; a idealiza, a poetiza.
4. (rar) a atrage simpatia cuiva.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (vb. înfrumuseța)
1. împodobire.
2. transformare în mai frumos; înfrumusețat, înfrumușare.
4. (ccr.) frumusețe.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (vb. înfrumuseța)
1. adj. care a devenit mai frumos; împodobit, ornat.
2. s.n. împodobire.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înfrumuseța + -ător)
2. care împodobește.
3. (var.) înfrumsețător, înfrumusețitor.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. agrémenter)
1. a da culoare, a înfrumuseţa prin adăugarea unui accesoriu plăcut.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. ciseler)
1. a lucra, a ciopli, a orna cu dalta.
2. (fig.) a şlefui; a înfrumuseţa (o operă, o scriere etc.).
Parte de vorbire: prefix
Origine: (fr. cosmet/o/, cf. gr. kosmetos)
1. „ordine, înfrumuseţare; cosmetică”.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (engl. cosmetize)
1. a îngriji pielea, părul etc. cu cosmetice (I).
2. (fig.) a înfrumuseţa superficial, a masca.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. décoration, lat. decoratio)
1. distincţie conferită cuiva pentru o faptă eroică, pentru merite deosebite etc.; medalie, insignă.
2. arta şi tehnica executării decorurilor.
4. totalitatea ornamentelor care servesc la înfrumuseţarea unui obiect.
Parte de vorbire: s.m.f.
Origine: (fr. esthéticien)
1. specialist în estetică, în teoria și principiile frumuseții.
2. persoană care oferă tratamente de înfrumusețare.