Dictionar

Rezultate secundare (îngăduitor,):

Concesiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concessif, lat. concessivus)

1. care face concesii; îngăduitor.

2. complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă.


Indulgent, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indulgent, lat. indulgens)

1. care manifestă indulgenţă; iertător; îngăduitor; tolerant.


Pacient, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. patient, germ. Patient, lat. patiens, it. paciente)

1. s. m. f. bolnav în tratamentul unui medic.

2. adj. răbdător, îngăduitor.


Permisiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. permissif)

1. care manifestă o mare toleranţă faţă de comportamentul nonconformist; îngăduitor, tolerant.


Remisiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. remissivo)

1. (jur.) care absolvă, scuteşte de obligaţie.

2. îngăduitor, iertător.

3. supus, docil, ascultător.


Tolerant, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tolérant)

1. care tolerează; îngăduitor, indulgent.