Rezultate secundare (îngăduitor,):
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. concessif, lat. concessivus)
1. care face concesii; îngăduitor.
2. complement circumstanţial ~ = complement care exprimă concesia sau faptul care ar fi trebuit să împiedice realizarea unei acţiuni; propoziţie ~ă (şi s. f.) = propoziţie circumstanţială care corespunde unui complement circumstanţial concesiv; conjuncţie ~ă = conjuncţie care introduce o propoziţie concesivă.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. indulgent, lat. indulgens)
1. care manifestă indulgenţă; iertător; îngăduitor; tolerant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. patient, germ. Patient, lat. patiens, it. paciente)
1. s. m. f. bolnav în tratamentul unui medic.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. permissif)
1. care manifestă o mare toleranţă faţă de comportamentul nonconformist; îngăduitor, tolerant.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. remissivo)
1. (jur.) care absolvă, scuteşte de obligaţie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. tolérant)
1. care tolerează; îngăduitor, indulgent.