Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. ennoblir)
1. tr. a da cuiva un titlu de nobleţe.
2. a îmbunătăţi, a ameliora specia, rasa (unor animale, plante).
3. a îmbunătăţi calităţile unui material etc.
4. tr., refl. a (se) face mai bun, mai fin.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. înnobila)
1. acțiunea de a (se) înnobila; înnobilat.
2. acordare a titlului de noblețe unei persoane.
4. sporire a distincției și rafinamentului unei persoane.
5. îmbunătățire a calității (unei rase de animale sau a) unei specii de plante.
6. îmbunătățire, prin procedee fizice sau chimice, a proprietăților unor materiale, substanțe etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înnobila + -tor)
1. care înnobilează pe cineva, ceva (ex. darul înnobilator al culturii).
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. diplôme, lat. diploma)
1. (în evul mediu) act de înnobilare, de acordare de privilegii.
2. act prin care o instituţie de învăţământ, un corp, un ordin onorific etc. conferă un titlu, un grad etc.
3. act care se eliberează unui premiant, unui concurent (la o întrecere sportivă, la o expoziţie etc.).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (v. înnobila)
1. acțiunea de a (se) înnobila; înnobilat.
2. acordare a titlului de noblețe unei persoane.
4. sporire a distincției și rafinamentului unei persoane.
5. îmbunătățire a calității (unei rase de animale sau a) unei specii de plante.
6. îmbunătățire, prin procedee fizice sau chimice, a proprietăților unor materiale, substanțe etc.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (înnobila + -tor)
1. care înnobilează pe cineva, ceva (ex. darul înnobilator al culturii).