Dictionar

aliena

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. aliéner, lat. alienare)

1. tr. (jur.) a înstrăina un bun (prin vânzare, cesiune).
2. refl. (fig.) a deveni ostil societății, a se simți izolat.
3. a înnebuni.
 

alienabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. aliénable)

1. (despre bunuri, drepturi) care poate fi înstrăinat.
 

alienare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (aliena)

1. acțiunea de a (se) aliena; înstrăinare.
2. (fil.) depersonalizarea oamenilor, denaturarea relațiilor personale prin puterea banilor, a rangurilor sociale, reprezentarea deformată a realității; alienație.
 

angoasă

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angoisse)

1. neliniște, tulburare cauzată de o teamă puternică fără obiect real, concret, adesea patologică.
2. (fil.) sentimentul înstrăinării omului; conștiința condiției umane de ființă muritoare.
3. (med.) stare provocată de contracția regiunii epigastrice, însoțită de mari dificultăți respiratorii și de tristețe excesivă.
 

depeiza

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. dépayser)

1. tr., refl. a lua, a smulge de la locul de origine.
2. (fig.) a (se) dezorienta; a (se) înstrăina.
 

existențialism

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. existentialisme, germ. Existentialismus)

1. curent filozofic contemporan care propagă o concepție tragică asupra existenței, generată de sentimentul înstrăinării individului și care preconizează utopic dobândirea libertății, prin desprinderea de relațiile social-istorice concrete.