întărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. întări)

1. acțiunea de a (se) întări și rezultatul ei.
2. (înv.) întăritură.
3. sporire a rigidității unei substanțe.
4. creștere a densității unei substanțe.
5. (mil; spc) fortificare a unei poziții strategice.
6. (mil; ccr; lpl) fortificații.
7. (mil; ccr; lpl) trupe militare trimise în ajutorul cuiva.
8. (fig) dobândire a capacității de a suporta loviturile sorții.
9. creștere a forței cuiva.
10. scrobire.
11. consolidare.
12. mărire a rezistenței unei piese, a unui sistem tehnic.
13. întețire a unei intemperii.
14. reconfortare.
15. recăpătare a puterilor după o boală.
16. (gmț) consumare a unei băuturi alcoolice.
17. (reg) unire a stupilor.
18. încuviințare (a unei păreri sau) a unei propuneri.
19. legalizare a unui act.
20. (ccr) act legalizat.
21. confirmare (a unei convingeri sau) a unei bănuieli.
22. accentuare a unui contur într-un desen.
23. (îs) pronume de ~ = pronume care accentuează identitatea persoanei desemnate.
24. (îs) adjectiv de ~ = adjectiv care însoțește un substantiv sau un alt pronume cu scopul de a accentua obiectul determinat.

reîntărire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (vb. reîntări)

1. întărire din nou.
2. confirmare din nou a cuiva într-o slujbă.
3. (special; la plural) trupe militare trimise în ajutorul cuiva; întăriri.
4. (var.) rentărire.

accelerator, -oare

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accélérateur)

1. adj. care accelerează.
2. s. n. dispozitiv prin care se măreşte viteza, turaţia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.
3. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.
4. instalaţie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.
5. s. m. substanţă care măreşte viteza unei reacţii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.

adenoscleroză

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. adénosclérose)

1. (med.) indurație a glandelor; întărire patologică a glandelor; scleroza unei glande.

armătură

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. armature, lat. armatura)

1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat.
2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalaţii alcătuite din ţevi sau conducte.
3. construcţie de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereţilor unei galerii subterane.
4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric.
5. înveliş metalic protector al unui cablu electric.
6. ~ (bucală) = totalitatea părţilor care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor.
7. (fig.) ceea ce susţine, serveşte ca bază diferitelor părţi ale unui tot; osatură (3), schelet (3).

beton

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. béton)

1. amestec de pietriş, nisip, cu un liant şi apă, care, prin întărire, se transformă într-o masă rezistentă.

calozitate

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. callosité, lat. callositas)

1. întărire şi îngroşare a pielii.

cementaţie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. cémentation)

1. cementare.
2. întărire şi pierdere a elasticităţii straturilor externe ale lemnului.
3. zonă de ~ = zonă din scoarţa terestră în care se produce îmbogăţirea în sulfuri secundare a unui zăcământ de sulfuri primare.