Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. anthropologique)
2. şcoală ~ă = a) şcoală întemeiată de Lombroso, care concepea infracţiunea ca un produs al factorilor biologici, iar pe infractor ca un tip înnăscut de „om criminal”; b) orientare sociologică care susţine în mod eronat că viaţa socială a popoarelor este determinată de caracteristicile anatomo-fiziologice ale rasei.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. apologétique)
1. adj. care conţine o apologie.
2. s. f. ramură a teologiei care are ca scop apărarea creştinismului.
3. sistem preconceput, teorie etc. prin care se elogiază neîntemeiat o persoană, o idee, un sistem etc.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. argument, lat. argumentum)
1. dovadă (propoziţie, raţionament) pe care se întemeiază o demonstraţie; probă.
2. (mat.) element din domeniul de definiţie al unei funcţii; variabilă independentă.
3. rezumat al unei piese de teatru, al unei opere literare etc.
4. dată folosită drept cheie în cursul unei sortări, unei căutări într-un fişier.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. astrologique, lat. astrologicus)
2. literatură ~ă = literatură cu caracter divinatoriu, întemeiată pe credinţa în influenţa aştrilor asupra destinului.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. axiomatique)
1. adj. întemeiat pe o axiomă, cu caracter de axiomă.
2. metodă ~ă = metodă ştiinţifică de expunere care, pornind de la axiome, deduce noi propoziţii (teoreme).
3. s. f. disciplină care studiază înlănţuirea coerentă a axiomelor, în scopul asigurării corectitudinii fundamentelor matematicii şi a utilizării corecte a deducţiei în ştiinţe; timologie.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. baser)
1. refl., tr. a (se) întemeia, a (se) sprijini (pe ceva).
2. refl. a avea încredere (în).