Dictionar

Rezultate secundare (întrecere,):

Adversar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversaire, lat. adversarius)

1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival.

2. (sport) partener de întrecere.


Alură

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allure)

1. mod de deplasare a unui animal, vehicul.

2. fel de a merge; ţinută, aspect; înfăţişare.

3. fel de a acţiona, de a se purta; ritm în care se desfăşoară o întrecere sportivă.

4. poziţia vântului faţă de o navă.

5. unghiul format de drumul urmat de o navă faţă de direcţia vântului.


Anduranţă

Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. endurance)

1. capacitatea de a rezista la eforturi fizice; răbdare.

2. rezistență la oboseală într-o întrecere sportivă de lungă durată.

3. probă de ~ = competiție pe distanțe lungi.

4. rezistenţă mecanică a (unui motor).

5. capacitatea unui motor de a funcționa mult timp și de a rezista la solicitări mari.


Ataca

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. attaquer)

1. tr. a efectua un atac.

2. (fig.) a lua atitudine potrivnică faţă de o situaţie, de o teorie etc.; a critica, a acuza.

3. a distruge, a mina.

4. a cere în justiţie anularea sau reexaminarea unei hotărâri ori a unui act juridic.

5. a aborda (o problemă, un subiect, o discuţie).

6. intr. a lua iniţiativa într-o întrecere sportivă.

7. a începe executarea unei piese muzicale.

8. refl. (fam. a se simţi jignit; a se ofusca.


Baraj

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. barrage)

1. construcţie hidrotehnică aşezată transversal pe cursul unei ape curgătoare pentru a ridica nivelul apei sau a-i regulariza cursul; stăvilar, zăgaz.

2. lucrare provizorie pentru a împiedica pătrunderea apei într-o zonă de lucru, a opri circulaţia rutieră etc.

3. piedică; barieră.

4. lucrare de fortificaţie care împiedică înaintarea inamicului pe anumite direcţii.

5. foc intens de artilerie sau de arme automate ca oprească atacul inamicului.

6. întrecere suplimentară pentru promovarea mai multor echipe sportive sau concurenţi aflaţi la egalitate ori pentru stabilirea ordinii lor într-un clasament.

7. (med.) tulburare ideomotorie caracterizată printr-un blocaj în şirul ideilor, în exprimarea lor.


Campion, -oană

Parte de vorbire: adj.
Origine: (it. campione)

1. luptător într-o întrecere cavalerească, într-un turnir.

2. sportiv, echipă, ţară care câştigă primul loc într-o competiţie sportivă.

3. (fig.) apărător principal al unei idei, al unei cauze etc.