Parte de vorbire: vb.
Origine: (după fr. interrompre)
1. tr., refl. a (se) rupe continuitatea unui lucru, a (se) opri brusc (o lucrare, o acţiune etc.)Itr. a lua cuvântul cuiva în timp ce vorbeşte.
Parte de vorbire: s.
Origine: (v. întrerupe)
1. acţiunea de a (se) întrerupe; oprire, suspendare.
2. fără ~ = neîntrerupt, continuu.
3. intervenţie care împiedică pe cineva să-şi urmeze cursul vorbirii.
4. (inform.) oprire temporară sau definitivă a unui program.
6. (var.) (înv., reg.) întrerumpere.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. accalmie)
1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.
2. (prin anal.) întrerupere temporară a unei activități zgomotoase.
3. (fig.) linişte după o perioadă de frământări.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anabiose)
1. revenire la viaţă a unor organisme după o întrerupere a funcţiilor vitale prin hibernare; criptobioză.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. anacoluthe)
1. greşeală de gramatică constând în întreruperea construcţiei sintactice, în frază, cauzată de neconcordanţa dintre planul logic şi cel gramatical al enunţului.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aplasie)
1. întrerupere a dezvoltării unui ţesut sau organ.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. aposiopèse, gr. aposiopesis)
1. reticenţă; întrerupere a vorbirii.
2. figură de stil constând în întreruperea unei propoziţii sau fraze din cauza grabei, ori pentru că interlocutorul poate înţelege singur ce ar mai urma să se spună.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apostrophe, gr. apostrophe)
2. figură retorică constând în întreruperea bruscă a şirului ideilor pentru a se adresa direct unei persoane sau unui lucru.