acerb, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acerbe, lat. acerbus)

1. care caută să rănească (vorbind despre un ton, un cuvânt, o remarcă); care critică cu răutate; îndârjit, înverșunat, necruțător.
2. (antonime) agreabil, șarmant.

incarnat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. incarnat, it. incarnato)

1. adj. care a luat formă materială; întrupat.
2. (fig.) înverșunat, pasionat.
3. adj., s. n. (de) culoarea cărnii.

ireductibil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. irréductible)

1. care nu poate fi redus la o formă mai simplă; care nu mai poate fi simplificat.
2. (fig.) de neîmpăcat, înverșunat; necruțător.

obstrucție

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. obstruction, lat. obstructio)

1. (med.) astupare a unui canal, a unui vas de sânge etc.; ocluzie, obliterație.
2. manevră, uneltire, opunere înverșunată pentru a zădărnici o acțiune (parlamentară).
3. (sport) manevră neregulamentară prin care un apărător încearcă să împiedice pe atacantul advers și să ajungă mingea fără ca el însuși să încerce s-o joace.
4. acțiune neregulamentară prin care un boxer încearcă să-și împiedice adversarul să lovească.

ascuțit

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (v. ascuți)

1. (despre obiecte) care este prevăzut cu tăiș sau cu vârf; înțepător, muchiat, tăios.
2. unghi ~ = unghi mai mic de 90 de grade.
3. fig. ager, pătrunzător, perspicace.
4. (despre senzații, sentimente etc.) intens, viu.
5. (despre conflicte, ciocniri etc.) violent, înverșunat.
6. (despre vorbe, privire) care străpunge; sfredelitor; aspru, tăios.
7. (despre sunete, glas, râs) strident.
8. s. n. faptul de a ascuți.
9. (înv.) ascuțiș.