Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. accord, it. accordo)
1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înţelegere; b) în unanimitate.
3. înţelegere privitoare la relaţiile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organizaţii.
4. formă de retribuţie a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importanţa muncii prestate.
6. concordanţă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvenţelor de oscilaţie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puţin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.
Parte de vorbire: s.
Origine: (it. corsaro, fr. corsaire)
1. navă particulară înarmată, care, cu învoirea guvernului său, ataca navele inamice; comandant al unei astfel de nave; (p. ext.) pirat.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. exeat, să iasă)
1. învoire dată de un episcop catolic unui preot de a ieşi din dieceza sa.
2. (fam.) învoire dată cuiva de a pleca; concediere.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. pacte, lat. pactum)
1. tratat, acord, convenţie între mai multe state, prin care se stabilesc anumite drepturi şi obligaţii reciproce.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. pactiser)
1. a încheia un pact cu cineva; a se înţelege, a cădea la învoială; a face cauză comună cu un adversar.
Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. permis)
1. autorizaţie oficială scrisă, în virtutea căreia cineva poate exercita o profesiune, o anumită activitate, poate beneficia de anumite drepturi etc.
2. autorizație oficială scrisă eliberată de administrație; permisiune scrisă.