Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. estampiller, după it. stampigliare)
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. estampille, după it. stampiglia)
1. piesă fixată pe un mâner şi purtând gravat un semn, o inscripţie sau o emblemă, care se aplică pe un act spre a-i da valabilitate; semnul imprimat.
2. semn pus pe mărfuri sau pe pielea animalelor pentru a arăta provenienţa, apartenenţa etc.; marcă.
Parte de vorbire: vb. tr.
Origine: (după fr. authentifier)
1. (cu privire la acte) a califica drept autentic (aplicând o ștampilă); a face să fie valabil; a certifica; a legaliza.
2. a verifica autenticitatea unui act sau a unui document.
3. (var.) (înv., reg.) a autentica.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. cachet)
1. carnet în care se înseamnă fiecare lecţie pe care o ţine un profesor.
2. plată făcută după numărul de lecţii predate.
3. (filat.) plic ştampilat din prima zi a emisiunii timbrelor.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. maximus, fr. maxime)
1. adj. cel mai mare (ca dimensiuni, durată, intensitate, valoare); maximal.
2. ilustrată ~ă = piesă filatelică ce trebuie să realizeze o concordanță deplină între imaginea de pe ilustrată, marca poștală aplicată pe fața vederii și ștampila obliterantă a poștei.
3. s. f. (mat.) valoarea cea mai mare, într-un interval, a unei variabile sau funcții.
4. (met.) centru de înaltă presiune atmosferică.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. oblitérer, lat. obliterare)
1. tr., refl. (despre inscripţii, manuscrise) a (se) şterge treptat, a deveni, a face să devină neciteţ.
2. tr. a anula un timbru prin ştampilare.
3. (med.) a astupa o cavitate, un vas de sânge.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (sp. pintadera)
1. (arheologie) ustensilă din lut în formă de ștampilă, cu o placă sigilară, gravată cu motive geometrice; poate fi folosită pentru a decora îmbrăcămintea, ceramica, pâinea sau corpul.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. sigillum)
2. (fig.) caracter distinctiv, marcă, însemn.