Dictionar

Rezultate principale (ţânc):

Tanc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr., engl. tank, germ. Tank)

1. autovehicul de luptă blindat şi înarmat puternic, cu roţile pe şenile.

2. rezervor, din tablă de oţel, etanş, pentru diferite lichide.

3. vagonet metalic de o tonă.

4. cutie de plastic specială în care se developează filme fotografice; doză2 (3).


Rezultate secundare (ţânc):

Aerotanc

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. aerotank)

1. construcţie pentru epurarea biologică a apelor.


Antitanc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antitank)

1. inv. împotriva tancurilor; anticar1.


Diptanc

Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. deeptank)

1. tanc special de balast, amplasat la centrul navelor mari pentru a asigura stabilitatea şi asieta acestora.


Supertanc

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (engl. supertanker)

1. navă-cisternă foarte mare pentru transportul petrolului; superpetrolier.


Tanchetă

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tanquette)

1. tanc mic, cu blindaj uşor.


Tanchist

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. tankiste, germ. Tankist)

1. militar dintr-o unitate de tancuri.


Actinie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. actinie)

1. animal marin inferior, din încrengătura celenteratelor, cu gura înconjurată de tentacule frumos colorate, fixat pe stânci; anemonă-de-mare.


Actofite

Parte de vorbire: s.f. pl.
Origine: (fr. actophytes)

1. plante de litoral (stâncos).


Amfibiu, -ie

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. amphibie)

1. adj., s. m. f. (animal, plantă) cu viaţă terestră şi acvatică.

2. (despre autovehicule) adaptat pentru a se deplasa şi pe apă.

3. s. n. avion de tip vechi, capabil atât aterizeze cât şi amerizeze.

4. (şi s. f.) automobil, tanc special pentru a se deplasa atât pe uscat cât şi pe apă.


Anticar (1)

Parte de vorbire: adj. invar.
Origine: (după fr. antichar)

1. care se opune acțiunii vehiculelor blindate, care dăunează vehiculelor blindate; antitanc.


Antitanc

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. antitank)

1. inv. împotriva tancurilor; anticar1.


Apexită

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apexite)

1. osteită a vârfului stâncii temporalului.

2. inflamaţie a porţiunii apexiene a dintelui.