abandona

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. abandonner)

1. (tr.) a rupe legătura cu ceva sau cu cineva.
2. a renunța la a urma o acțiune, o căutare etc.
3. a părăsi, a renunța definitiv la ceva.
4. a părăsi pe cineva (familia, copiii) lăsându-l fără sprijin.
5. a nu mai vrea ceva sau pe cineva.
6. a neglija, a lăsa în voia...
7. a înceta de a utiliza.
8. (refl.) (figurat) a se lăsa pradă unui sentiment, unei emoții, a se adânci în anumite preocupări.
9. a se încrede, a se preda.
10. a se neglija.
11. a-și pierde curajul.
12. (intr.) a se retrage dintr-o competiție.

abandonare

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (abandona)

1. acțiunea de a abandona; abandon, părăsire.
2. părăsire a unei nave aflate în pericol de scufundare.
3. renunțare la ceva sau la cineva.
4. (filosofie) idee centrală în filosofia existențialiștilor atei, prin care se susține că omul este aruncat în lume.

abandonat, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.n.  
Etimologie: (abandona)

1. I. care a fost părăsit.
2. (despre nou-născuți) care a fost părăsit de către mamă; lepădat.
3. II. încetarea de a mai face ceva.
4. părăsire de bunăvoie (a cuiva sau a ceva).
5. abandon, renunțare la ceva.

abandonic, -ă

Parte de vorbire:  I. adj., II. s.m.f.  
Etimologie: (fr. abandonnique)

1. I. (psihanaliză) se spune despre un subiect (în special un copil) care trăiește cu frica de a fi abandonat, fără să existe neapărat motive obiective care să justifice această frică.
2. II. (psihanaliză) persoană, de obicei un copil, care trăiește cu teama patologică de a fi abandonat.

abdica

Parte de vorbire:  vb. intr.  
Etimologie: (fr. abdiquer, lat. abdicare)

1. a renunța la puterea pe care o exercită; a demisiona din funcție.
2. a abandona puterea suverană; a renunța la tron, la un drept.
3. (fig.) a renunța la ceva, a se resemna.
4. a renunța la o activitate din cauza greutăților întâmpinate.

abnegație

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. abnégation, lat. abnegatio)

1. devotament dus până la sacrificiu; abnegare.
2. devotament până la jertfire de sine față de o cauză sau de o persoană.
3. sacrificiu voluntar; renunțare voluntară la ceva scump; abandonare, renunțare.

ceda

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. céder, lat cedere)

1. tr. a abandona cuiva un bun, renunțând la dreptul de posesiune.
2. a face o cesiune.
3. intr. a da cuiva dreptate; a-i recunoaște superioritatea.
4. (sport) a se recunoaște învins, a înceta întrecerea.
5. (despre boli, dureri) a se ameliora, a scădea în intensitate.
6. (despre lucruri, elemente de construcție) a nu rezista la apăsare, a se rupe.
7. (despre corpuri, medii) a transfera căldura unui alt corp sau mediu.

decroșaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (I. fr. décrochage, II. fr. décrochement)

1. acțiunea de a (se) decroșa și rezultatul ei; decroșare.
2. I. acțiunea de a desprinde un obiect suspendat.
3. (educație) abandonarea unui curs înainte de finalizarea acestuia.
4. II. (arhitectură) decalaj între două elemente.
5. (geol.) falie în scoarța terestră de-a lungul căreia s-a produs deplasarea orizontală a straturilor.

derelict

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. derelict)

1. epavă a unei nave abandonate în mare, nescufundată.