Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acataphasie)
1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.
2. (med.) tulburare de comunicare verbală constând în dezacordul între ideaţie şi vorbire.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acatagraphie)
1. tulburare a comunicării scrise constând în aşezarea greşită a cuvintelor în scris.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. acatalectique)
1. (despre versuri antice) cu unităţile metrice complete.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acataleptique)
2. incapabil de a fi înțeles; de neînţeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.
Parte de vorbire: s.
Origine: (engl. acatamathesia)
1. incapacitate a unui afazic de a înţelege ceea ce aude.
Parte de vorbire: vb.
Origine: (lat. abbattere, fr. abattre)
1. (tr., intr., refl.) a (se) îndepărta de la direcția inițială sau normală.
2. (fig.) a (se) îndepărta de la o normă fixată, de la o linie de conduită, de gândire etc.
3. (refl.) (despre fenomene ale naturii, calamități, nenorociri) a se produce pe neașteptate (cu forță).
4. (refl.) a se năpusti (asupra).
5. (refl.) a se opri în treacăt undeva sau la cineva (părăsind drumul inițial).
6. (refl., intr.) a-i veni ideea, a-i trece prin minte; a i se năzări.
7. (tr.) a întrista, a deprima, a descuraja.
8. (tr.) a doborî, a culca la pământ.
Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (lat. absolutorius, fr. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)
1. adj. care iartă un delict, un păcat etc.
2. s.n. act juridic prin care cineva este absolvit de o datorie, de o obligaţie.
3. act de absolvire a unei şcoli.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. absolution, lat. absolutio)
1. absolvire.
2. iertare a păcatelor (de către papă).
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. acatalepsie)
1. (la scepticii greci) renunţare din principiu de a mai căuta soluţia unei probleme; imposibilitatea de a atinge certitudinea.
2. (med.) nesiguranţă în punerea unui diagnostic.
3. (med.) boală care atacă creierul și îi privează pe cei atacați de capacitatea de a înțelege un lucru, de a urma un raționament.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acataleptique)
2. incapabil de a fi înțeles; de neînţeles.
3. (med.) care este atins de catalepsie.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)
1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.