accepta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. accepter, lat. acceptare)

1. a primi, a consimți, a fi de acord.

acceptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

acceptant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.

acceptanță

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (engl. acceptance)

1. fază a unui dialog, a unei relații interpersonale, realizată pe baza încrederii, ori a consensului de idei; accepție.

acceptare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (accepta)

1. acțiunea de a accepta.
2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă.

acceptat

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (accepta)

1. manifestare a voinței de a dobândi un anumit drept; acceptare.

acceptabil, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. acceptable, lat. acceptabilis)

1. care poate, care trebuie acceptat; convenabil.
2. satisfăcător, corect, pentru o muncă, un rezultat; pasabil.
3. (antonime) inacceptabil, neacceptabil.

acceptabilitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. acceptabilité)

1. faptul de a fi acceptat, de a putea fi acceptat.
2. mulțimea de condiții care fac ceva acceptabil.
3. (lingvistică) însușirea unui enunț de a fi acceptabil; exigența ca o propoziție să nu fie nici agramaticală, nici asemantică.
4. (antonim) inacceptabilitate.

acceptant, -ă

Parte de vorbire:  adj., s. m. f.  
Etimologie: (fr. acceptant)

1. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract.

acceptare

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (accepta)

1. acțiunea de a accepta.
2. (cont.) consimțământ al întreprinderii cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.
3. (jur.) manifestare a voinței de a dobândi un drept, o moștenire, o ofertă.

achiesa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (după fr. acquiescer)

1. a accepta condițiile unei acțiuni juridice, ale unui contract.

acord

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. accord, it. accordo)

1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare.
2. a cădea de ~ = a se învoi; de comun ~ = a) în perfectă înțelegere; b) în unanimitate.
3. înțelegere privitoare la relațiile de colaborare și de cooperare între state, partide politice, organizații.
4. formă de retribuție a muncii prestate.
5. ~ global = formă de organizare și de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea și importanța muncii prestate.
6. concordanță în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.
7. (fiz.) egalitate a frecvențelor de oscilație a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie.
8. (muz.) reunire a cel puțin trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.