accesoriu, -ie

Parte de vorbire:  adj., s.  
Etimologie: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoțește un element principal, dependent de acesta; secundar, neesențial.
2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.

accesoriu; secundar

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT accesorius
2. FR accessoire; secondaire
3. EN accesorial; accesory
4. DE akzessorisch
5. RU добaвочный; придaточный
6. HU járulékos, másodlagos

agrementa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. agrémenter)

1. a da culoare, a înfrumuseța prin adăugarea unui accesoriu plăcut.

auricular, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.
2. care aparține auriculului.
3. s. m. degetul mic de la mână.
4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare și telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.

auxiliar, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.
2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor și modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acțiunii.
3. (mat.) cu care se poate simplifica și rezolva o problemă mai ușor.
4. s. m. ostaș roman aparținând unui auxilium.

epifenomen

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épiphénomène)

1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezență sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esențial.
2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta.

episod

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. épisode, gr. epeisodion)

1. parte a acțiunii în vechea tragedie greacă, desfășurată între două intervenții ale corului.
2. parte dintr-o operă literară circumscrisă la un singur moment, la înfățișarea unei singure situații.
3. acțiune secundară legată de acțiunea principală a unui poem, a unui roman etc.
4. (muz.) secțiune mijlocie construită într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalată între părțile principale ale unei compoziții mari.
5. întămplare, incident, fapt accesoriu.

epolet

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (rus. epolet, fr. épaulette)

1. accesoriu pe umerii uniformelor pe care se indică gradul și specialitatea militară.
2. extremitate superioară a vârfului unui catarg.