Dictionar

Rezultate secundare (Accesoriu):

Accesoriu, -ie

Parte de vorbire: adj., s.
Origine: (fr. accessoire, lat. accessorius)

1. adj. care însoţeşte un element principal, dependent de acesta; secundar, neesenţial.

2. adj., s.n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.


Accesoriu; secundar

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT accesorius

2. FR accessoire; secondaire

3. EN accesorial; accesory

4. DE akzessorisch

5. RU добaвочный; придaточный

6. HU járulékos, másodlagos


Agrementa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. agrémenter)

1. a da culoare, a înfrumuseţa prin adăugarea unui accesoriu plăcut.


Auricular, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auriculaire, lat. auricularius)

1. adj. referitor la ureche.

2. care aparţine auriculului.

3. s. m. degetul mic de la mână.

4. s. n. accesoriu al aparatelor radioreceptoare şi telefonice, care permite ascultarea individuală, la ureche, a transmisiunilor.


Auxiliar, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. auxiliare, lat. auxiliaris)

1. adj., s. n. (element) care ajută la ceva; pe plan secundar; accesoriu; ajutător.

2. verb ~ = verb care ajută la formarea timpurilor şi modurilor compuse: ~ de aspect = verb care ajută la exprimarea gradului de realizare a acţiunii.

3. (mat.) cu care se poate simplifica şi rezolva o problemă mai uşor.

4. s. m. ostaş roman aparţinând unui auxilium.


Epifenomen

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épiphénomène)

1. (fil.) fenomen secundar a cărui prezenţă sau lipsă nu alterează producerea fenomenului esenţial.

2. simptom accesoriu în cursul unei boli, fără legătură directă cu aceasta.


Episod

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. épisode, gr. epeisodion)

1. parte a acțiunii în vechea tragedie greacă, desfășurată între două intervenții ale corului.

2. parte dintr-o operă literară circumscrisă la un singur moment, la înfățișarea unei singure situații.

3. acțiune secundară legată de acțiunea principală a unui poem, a unui roman etc.

4. (muz.) secțiune mijlocie construită într-o tonalitate aparte, pe teme proprii, intercalată între părțile principale ale unei compoziții mari.

5. întămplare, incident, fapt accesoriu.


Epolet

Parte de vorbire: s.
Origine: (rus. epolet, fr. épaulette)

1. accesoriu pe umerii uniformelor pe care se indică gradul şi specialitatea militară.

2. extremitate superioară a vârfului unui catarg.