Dictionar

Rezultate secundare (Accidental):

Accidental, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.

2. secundar, neesenţial.

3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).


Adventiv; accidental

Parte de vorbire: Traducere
Origine:

1. LAT adventitious

2. FR adventicies

3. EN adventitious; accidental

4. DE adventiv; zufällig

5. RU придaточный

6. HU járulékos; esetleges; váratlanul megjelenő; behurcolt


Abordaj

Parte de vorbire: s.n.
Origine: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.

2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.

3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.


Adventiv, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.

2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.

3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.

4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.

5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.

6. rădăcină = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.

7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.


Angiectopie

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. angiectopie)

1. situare a unui vas sangvin sau limfatic în altă parte decât zona normală.

2. deplasare accidentală a unui asemenea vas.


Apostrof

Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)

1. semn ortografic în formă de virgulă (‘) care marchează absenţa accidentală a unor sunete ori silabe.


Cazual, -ă

Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. casuel, lat. casualis)

1. cu caracter întâmplător; accidental, fortuit.

2. care arată cazul gramatical.


Compensa

Parte de vorbire: vb.
Origine: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.

2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui şir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.

3. (fiz.) a micşora sau a anula efectul unei acţiuni.

4. a înlătura erorile de deviaţie ale unei busole.

5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-şi) reveni la o stare de echilibru, de funcţionare normală.