accidental, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. accidentel)

1. întâmplător, fortuit.
2. secundar, neesențial.
3. (bot.) care se dezvoltă întâmplător (muguri, ramuri, rădăcini).

adventiv; accidental

Parte de vorbire:  Traducere  
Etimologie:

1. LAT adventitious
2. FR adventicies
3. EN adventitious; accidental
4. DE adventiv; zufällig
5. RU придaточный
6. HU járulékos; esetleges; váratlanul megjelenő; behurcolt

abordaj

Parte de vorbire:  s.n.  
Etimologie: (fr. abordage, it. abbordaggio)

1. acțiunea de a aborda și rezultatul ei; abordare.
2. manevră prin care o navă amarează alături de alta cu scopul de a o asalta; atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei.
3. ciocnire accidentală între nave ori între o navă și un obstacol.

adventiv, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. adventif)

1. (științe juridice) care este obținut pe altă cale decât succesiunea directă.
2. (biol.) (despre specii) care pătrunde accidental într-o anumită biocenoză.
3. (bot.) dezvoltat întâmplător și pe locuri neobișnuite, adesea ca urmare a unor fenomene de regenerare.
4. (bot.) califică o parte a plantei care crește pe un organ neobișnuit, de exemplu rădăcini care apar pe tulpini sau rizomi.
5. (despre cratere) care are altă deschizătură decât craterul principal.
6. rădăcină ~ă = rădăcină care se dezvoltă pe diferite părți ale plantei.
7. mugure ~ = mugure care se dezvoltă din țesuturi.

angiectopie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. angiectopie)

1. situare a unui vas sangvin sau limfatic în altă parte decât zona normală.
2. deplasare accidentală a unui asemenea vas.

apostrof

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. apostrophe, lat. apostrophus, gr. apostrophos)

1. semn ortografic în formă de virgulă (‘) care marchează absența accidentală a unor sunete ori silabe.

cazual, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. casuel, lat. casualis)

1. cu caracter întâmplător; accidental, fortuit.
2. care arată cazul gramatical.

compensa

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. compenser, lat. compensare)

1. tr. a înlocui ceva consumat, cheltuit, prin altceva; a da un echivalent; a despăgubi.
2. a determina valoarea mijlocie sau cea mai probabilă a unui șir de măsuri, ale căror rezultate brute sunt afectate de erori accidentale.
3. (fiz.) a micșora sau a anula efectul unei acțiuni.
4. a înlătura erorile de deviație ale unei busole.
5. tr., refl. (med.; despre organe) a(-și) reveni la o stare de echilibru, de funcționare normală.