Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adversaire, lat. adversarius)
1. persoană care luptă împotriva cuiva sau a ceva; rival.
2. (sport) partener de întrecere.
Parte de vorbire: loc. adj. și adv.
Origine: (lat. ad hominem, la om)
1. argument ~ = argument îndreptat contra persoanei înseşi de către adversarul său.
Parte de vorbire: adj.
Origine: (fr. adverse, lat. adversus)
1. situat în faţă; contrar, opus.
2. (bot.) pus, aflat faţă în faţă (antere, frunze).
3. (bot.) cu adaptare la împrejurări nefavorabile.
4. parte ~ă = adversar (într-un proces).
5. (fig.) potrivnic.
Parte de vorbire: s.
Origine: (fr. allonge)
1. piesă pentru prelungirea unor obiecte.
2. lungime a braţului unui sportiv (la box, lupte, scrimă) în raport cu aceea a adversarului.
3. text care completează conţinutul unui document, al unui manuscris, anexându-se la acesta; act adiţional.
Parte de vorbire: s.f.
Origine: (fr. antanagoge)
1. răspuns la un argument, la o acuzaţie.
2. răspuns la acuzația unui adversar printr-o contraacuzație.
Parte de vorbire: s.
Origine: (apologie + -ism)
1. discurs cu nuanţă ironică, în care oratorul face adversarului o concesie fără valoare.
Parte de vorbire: s.
Origine: (lat. arma)
1. unealtă, maşină care serveşte pentru atac sau apărare.
2. ~ albă = armă destinată luptei corp la corp (baionetă, stilet etc.); a depune ~ele = a se preda; (fig.) a ceda.
3. (pl.) ansamblul semnelor heraldice de pe o stemă, de pe un blazon.
4. categorie de trupe din forţele armate corespunzând unei activităţi specializate.
5. (fig.) mijloc de combatere a unui adversar pe planul ideilor, al politicii.