Dictionar

afront

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. affront, it. affronto)

1. insultă, jignire adusă cuiva în public.
 

afronta

Parte de vorbire:  vb.  
Etimologie: (fr. affronter)

1. a se opune cu curaj; a înfrunta, a brava, a sfida.
2. a apropia prin operație buzele unei plăgi.
 

afrontat, -ă

Parte de vorbire:  adj.  
Etimologie: (fr. affronté)

1. (despre motive iconografice) reprezentat prin două animale dispuse față în față.
2. (heraldică) privind în față sau cu fața către observator.
 

anafront

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. anafront)

1. front atmosferic în care aerul cald are o mișcare ascendentă.
 

catafront

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. katafront)

1. front1 (5) deasupra căruia aerul se deplasează descendent, ce antrenează ascensiunea aerului rece.
 

avanie

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. avanie)

1. (istorie) vexare, insultă la demnitatea pelerinilor și a străinilor în general, pe care turcii o practicau în Levant cerând bani.
2. afront public umilitor; tratament umilitor pe care o persoană îl primește în mod public.
 

competitivitate

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (fr. compétitivité)

1. calitatea de a fi competitiv.
2. aptitudinea unui individ sau a unui grup de a face față concurenței.
3. (economie) capacitatea unei oferte, a unei companii de a afronta concurența cu șanse de succes.