agonisire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. agonisi)

1. acțiunea de a agonisi.
2. dobândire (a averii, a banilor) prin muncă; agonisie, agonisit.
3. economisire.

economie

Parte de vorbire:  s.  
Etimologie: (fr. économie, lat. oeconomia, gr. oikonomia)

1. totalitatea ramurilor muncii sociale existente într-o anumită orânduire socială, determinate de stadiul de dezvoltare a forțelor de producție și a relațiilor de producție.
2. totalitatea relațiilor de producție care constituie cadrul desfășurării muncii sociale.
3. ~ de piață = formă de organizare și funcționare a economiei în care oamenii își desfășoară activitatea în mod liber, autonom și eficient.
4. ramură, sector de activitate productivă.
5. gospodărire.
6. știința care se ocupă cu studiul economiei.
7. ~ politică = știință socială care studiază legile producției sociale, ale repartiției și schimbului bunurilor materiale, specifice diferitelor orânduiri sociale în succesiunea lor istorică.
8. chibzuință, cumpătare (în cheltuieli).
9. (pl.) rezervă de bani: bani agonisiți.
10. alcătuire, compoziție a planului unei lucrări, a tratării unei chestiuni etc.

sclipui

Parte de vorbire:  I. vb. tr (reg.), II. tr. (înv.)  
Etimologie: (I. nec.; II. sclip + -ui)

1. I. a strânge cu greu, puțin câte puțin (din cele necesare); a face rost, a agonisi, a procura.
2. II. (despre o construcție sau o parte a ei) a bolti, a arcui.

sclipuială

Parte de vorbire:  s.f. (reg.)  
Etimologie: (sclipui + -eală)

1. dobândire (a averii, a banilor) prin muncă; agonisire.
2. reducere a consumului (sau a cheltuielilor); economisire.
3. (expr.) cu ~ = în mod chibzuit.

agonisire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. agonisi)

1. acțiunea de a agonisi.
2. dobândire (a averii, a banilor) prin muncă; agonisie, agonisit.
3. economisire.

economisire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. economisi)

1. faptul de a economisi.
2. folosire rațională a mijloacelor bănești sau materiale; economizare.
3. reducere a consumului (sau a cheltuielilor); economizare.
4. agonisire.

sclipuire

Parte de vorbire:  s.f.  
Etimologie: (v. sclipui)

1. (reg.) faptul de a sclipui; agonisire, economisire, chivernisire.
2. (înv.) boltire, arcuire (în construcții).
3. lumină puțin intensă (și intermitentă), ca o scânteie; sclipire.